
Multe dintre companiile pieței interne din Moldova, încă nu realizează importanța externalizării serviciilor. Acestea, ajunse chiar și la un nivel mai înalt de dezvoltare, încearcă singure să gestioneze toate procesele și, într-un final, lucrurile pot ieși de sub control. Servicii de outsourcing pot fi solicitate în diverse domenii, inclusiv marketing, promovare sau managementul afacerii, cu scopul soluționării eficiente a dificultăților ce nu țin direct de activitatea unei companii.
În acest context, Managing Partner Clever Management, Aliona Levca împărtășește din experiența companiei sale în domeniul externalizării soluțiilor de business.
Spuneți, vă rog, când și cum a apărut ideea de a înființa compania Clever și care este scopul acesteea?
Scopul Companie Clever Management este redat în misiune: Clever transformă problemele de management în adevărate opurtunități, prin soluțiile noastre simple, rapide și inteligente.
Sau, cu alte cuvinte, dacă în compania Dvs observați diferite minusuri, imperfecțiuni în ce privește sistemul de managemet, fie al finanțelor, al personalului, strategic etc, noi venim cu soluții care trebuie și pot fi implementate, care vor aduce rezultate vizibile și durabile.
De ce tocmai această nișă de activitate? La ce etapă este acest sector în R. Moldova?
Piața dată este în curs de dezvoltare, chiar la o fază incipientă, după părerea mea. Da, deja existau astfel de companii și înainte să apărem noi, care ofereau servicii similare, nu și identice ca valoare, calitate, plenitudine, însă acestea prezentau, mai degrabă, niște proiecte epizodice decât sistemice. De cele mai dese ori nu se urmau standardele primite în „industrie”. Cu toate că astfel de standarde există și deja se respectă în spațiul CSI, nemaivorbind de Europa sau SUA; cunosc asta din experiența personală, pentru că am avut posibilitate să interacționez cu diverse companii din toate regiunile menționate. Cât despre potențiali clienți, aceștia încep să înțeleagă că au nevoie de ajutor și suport în dezvoltarea afacerii în plan organizațional, dar încă nu conștientizează adevărata importanță și influență pe care o au astfel de proiecte. Și cred că asta este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm la moment.
Cum, de fapt, sunt privite companiile ce lucrează pe outsourcing la noi în țară?
Conceptul de outsourcing începe se prindă aripi, dar încă e departe de situația care ar trebui să fie. Multe companii încă preferă să mențină sub controlul direct chiar și acele procese care ar fi mai eficiente în cazul outsourcing-ului. Asta se întâmplă adesea din cauza nesiguranței clientului de calitatea serviciilor externalizate. La moment, cel mai des se externalizează contabilitatea, administrarea IT, recruting-ul, instruirea și dezvoltarea personalului (adica procesele din HR) și altele.
Cume încercați să promovați domeniul dat pe piața internă, inclusiv propria companie?
Direct marketing și networking, pentru astfel de servicii cred că e cea mai bună variantă.
Cât de mult contează resursele umane interne în acțiunile de marketing și promovare a unei afaceri, brand?
Oamenii sunt condiția-cheie a succesului, indiferent de companie, departament sau domeniu de lucru.
Care ar fi o alternativă de angajare eficientă a personalului, în scop de sporire a productivității și minimizare a cheltuielilor?
Optimizarea business-proceselor și în genere a business-architecturii afacerii. Exact ceea cu ce noi ne ocupăm. Și, de fapt, cele mai bune rezultate pot fi obținute din combinația de instrumente, metode și abordări: optimizarea business-proceselor, instruirea și dezvolatrea continuă a angajaților, externalizarea serviciilor care nu țin direct de activitatea de bază a companiei.
Care sunt beneficiile de lucru în cooperarea cu alte companii de outsource?
Noi ne folosim de specializarea și profesionalismul înalt în domeniul necesar, de exemplu colaborăm cu o companie în domeniul auditului financiar, companii în domeniul marketing, HR, IT, fără ca să mai suferim cheltuieli nejustificate. Ceea ce înseamnă că în final putem oferi clientului un spectru foarte larg de servicii calitative la un preț redus, comparativ cu alternativa de angajare direct a personalului necesar.
Din experiența Dvs, cât de mult sunt orientate companiile de la noi să apeleze la servicii de outsourcing? Și dacă compania Clever are asemenea colaborări?
Dupa cum am mai spus, companiile încă nu au deprinderea de a utiliza serviciile de outsourcing. Cu toate că așa tendință începe să se dezvolte. Clever deja are o asemenea colaborare – serviciile de financial management și control al calității tuturor proceselor interne.
Ca trainer și consultant de afaceri, ce le-ați recomanda companiilor ca să-și atingă obiectivele cât mai rapid și calitativ?
Sa muncească! Să ia decizii și să le implementeze cât mai rapid, fără tărăgănări și vorbe lungi, fără meetinguri de 2-3 ore cu rezultate neclare și decizii lăsate pe altă dătă. Situația pe piață nu mai permite un easy-going în ce privește managementul afacerii. Deja este nevoie de mult efort din partea top-managementului pentru a conduce o companie, pentru ai asigura succesul și dezvoltarea. Se necesită și o schimbare de atitudine – o veridică orientare spre client, și nu doar în vorbe și pe hârtie; o revizuire a politicilor de HR management, a politicilor de remunerare a muncii, pentru o mai bună stimulare a forței de muncă.
Companiile trebuie să înceapă a privi mai mult în viitor, să elaboreze și să aplice strategii de lungă durată, în schimbul unor tactici menite să aducă profit chiar acum și cât mai mult. Cu alte cuvinte, top-managementul companiilor necesită un upgrade și un imbold, pentru o altfel de conducere.
Brand Media Group